Baby de ce-ai orbit in fata dorintelor mele? Eu de ce-am fost surda la rugamintile tale? Atat de imperfecti si totusi perfecti impreuna. O poveste care s-a terminat din prea multa dragoste. Construiam vise mai repede decat reuseai tu sa le faci realitate.
Iesisei la o plimbare pastrand limitele legale de viteza, iar eu goneam cu 200km/h prin centrul sufletului tau. Prea mult, prea repede, prea intens. Jucam in acelasi teren cu demonii tai pana am devenit unul dintre ei. Ti-am numit iadul casa si ti-am oferit zambete in zorii zilei. Am sters lacrimi la venirea serii si te-am sarutat umed si apasat in miezul noptii. Haosul tau devenisem eu.
O amintire de inger care se joaca in cenusa. Un demon al carui zambet nu mai e naiv ci malefic. Un suflet care nu intelege dragostea daca ceilalti nu lacrimeaza. Baby, tu m-ai invatat sa plec. Tu m-ai invatat ca nu exista sfarsitul lumii. M-ai invatat ca lumea se sfarseste in fiecare noapte si cu toate astea dimineata trebuie s-o iau de la capat cu zambetul pe buze.
Cand mi-ai construit un infern cum te-asteptai sa-ti ofer raiul?
