Prin clasa a VII-a îmi conturam ochii cu negru, purtam blugi cu talie joasă, sutien și chiloți tanga roșii, iar șoldurile mele se lățeau. Mă simțeam mai mult femeie și mai puțin copilă. Mă bucuram de schimbările astea și de glumele deocheate ale colegilor mei care, paradoxal, nu mi se păreau deranjante, ci flatante, admirative. Lucrurile căpătau din ce în ce mai mult sens, corpul meu începea să se asemene cu trupurile femeilor goale pe care le desenam, iar formele mele îmi aminteau de ale mamei.
Perioada gimnaziului a fost puternic marcată de jocuri erotice, al căror punct culminant era sărutul. Am sărutat vreo zece fete și vreo opt băieți, iar sărutul nu mi se mai părea scârbos, ci pătimaș, senzual, însoțit de mângâieri pe talie ori pe gât. Uneori îl simțeam ca pe-un zbucium, alteori ca pe un gol în stomac și, de cele mai multe ori, ca pe o etapă pregătitoare, care mă făcea curioasă. Atracția mea pentru femei, care nu mi-a provocat niciodată confuzie, ci a fost certă, aproape palpabilă, există și astăzi. Dar, în ceea ce privește relațiile și sexul, am ales mereu bărbați.
Andrei era cu trei ani mai mare decât mine și locuiam în același sat. Era înalt și grațios într-un fel ștrengăresc, masculin. Nu știa multă carte, dar avea un farmec special, pe care nici astăzi n-aș putea să-l explic. Ziua stăteam până ne stafideam în apele Buzăului, iar seara mâncam pepeni furați pe fântâna din fața casei mele.
Relația noastră a început frumos, ca o piesă de teatru, pe când aveam vreo 15 ani. În seara debutului, recuzita noastră însuma o cravată, un tricou, o șosea încinsă de soarele lui august și un cer plin de stele. Era miezul nopții, petrecusem o zi întreagă împreună și, înainte să se-ncheie, ne-am întins pe mijlocul străzii. El și-a dat jos tricoul să simtă mai bine aburii fierbinți care ieșeau din asfalt, iar eu l-am îmbrăcat și i-am dat la schimb cravata mea maro cu ursuleți, dintr-un motiv care atunci mi s-a părut amuzant. Am stat acolo, în liniște, câteva minute bune, apoi m-a întrebat: „Vezi cât de lent se mișcă steaua aia pe cer?”. Am văzut-o și, într-o oră, cât am stat întinși pe strada principală din satul în care crescusem amândoi, am numărat toate stelele plimbărețe pe care le-am văzut.
Înainte să plece, Andrei m-a sărutat, iar eu am plecat zâmbind, fără să scot vreun cuvânt. Apoi, timp de un an, m-a iubit. A fost primul căruia i-am permis să mă atingă și primul cu care m-am simțit confortabil să mă împart, părticică cu părticică. Rămâneam în fiecare seară singuri, iar mâinile lui calde îmi urcau pe sub bluză odată cu aerul rece de afară și îmi cuprindeau sânii, atinși până atunci doar de mine și de Ioana. Ne certam des, din te miri ce prostii, dar mereu ne întorceam unul la altul. Apoi, vreme de câteva luni bune, am rămas despărțiți, timp în care el a început o relație.
Când eram copil, o auzeam des pe mama plângând din camera alăturată. Interveneam doar dacă plânsul se transforma în țipete.
Am crescut într-o familie abuzivă. Taică-miu a avut dintotdeauna probleme cu alcoolul. Când eram în clasa a VII-a, „tati” mi-a povestit din senin, după ce m-a luat de la școală, cum tocmai i-o trăsese unei avocate la ea pe birou. Așa a început părintele preferat, care-mi făcea toate poftele și-mi spunea că mă iubește „până la cer și-napoi”, să se transforme în ochii mei.
Venea aproape în fiecare dimineață beat acasă, după nopți petrecute cine știe pe unde, și o silea pe mama să se trezească, să îi pună masa și să mănânce alături de el, fie că-i era foame, fie că nu. Uneori arunca toată mâncarea din frigider în mijlocul bucătăriei, apoi o bătea din fel și fel de motive închipuite. În unele seri, când nu era bețivul simpatic, pus pe glume, ci se întorcea acasă hotărât să provoace un scandal, ascundeam telefoanele pentru că obișnuia să le spargă ca să nu putem chema poliția, lucru care se întâmpla destul de frecvent. Dar niciodată poliția nu rezolva mare lucru, pentru că mama ceda, iar eu nu aveam pe-atunci puterea să deschid gura și s-o apăr. Apoi, când am mai crescut, am început să intervin în scandalurile de acasă și să nu-i mai permit tatălui meu să o lovească. Uneori îmi reușea, iar toată furia lui era redirecționată către mine. Nu m-a lovit niciodată, dar m-a înjurat, mi-a spus de nenumărate ori că eu distrug familia și că-s zero, o proastă care nu o să facă nimic în viață.
Bunicii din partea mamei o încurajau să divorțeze, dar totul se oprea când eu mă agățam de gâtul lui țipând „tati, nu pleca!”, cu disperarea copilului convins că-și va pierde părintele. Așa că, de mila mea, mama nu mai lua în calcul opțiunea divorțului și bunicii, care mă iubeau extraordinar de tare, nu mai spuneau nimic. Atunci vedeam un tată bun, care-mi spunea zilnic că mă iubește și care, atunci când venea acasă, băga capul pe ușă și întreba „Unde-i puiul meu mic?”.
Multă vreme, eu și mama nu am avut o relație apropiată. „Tot ce ai rău ai de la taică-tu”, îmi spunea ori de câte ori făceam ceva ce nu-i convenea, iar eu și el chicoteam complici, aproape mândri, pentru că taică-miu era descurcăreț, carismatic, deștept, amuzant, demn – calități pe care îmi plăcea să cred că le-am moștenit.
Dar, în adolescență, tatăl meu nu a mai fost doar „tata”. Îl vedeam și ca bărbat, ca soț, și ajunsesem și eu s-o rog pe mama să-și refacă viața alături de altcineva. Mama izbucnea în plâns ori de câte ori mă auzea, pentru că nu concepea să lase un alt bărbat în viața ei.
După moartea bunicii mele, puterea și curajul mamei de-a se desprinde de tatăl meu au pierit de tot. Așa că, măritată de la 19 ani cu bărbatul care-i trimitea scrisori de dragoste și-o alinta Roza, a rămas alături de el. L-a iertat ori de câte ori a bătut-o, a jignit-o sau a înșelat-o, pentru că nu voia ca eu și fratele meu, mai mic cu șase ani decât mine și prea mic să-nțeleagă ce se întâmplă, să creștem fără tată. Nu am mai putut să-i spun „tată” de atunci, darămite „tati”.
Mi-am dat seama târziu cât de tare m-au marcat toate lucrurile la care, fără voia mea, am fost un spectator foarte atent și receptiv. Femeile pe care le cunoșteam din copilărie și adolescență erau sclave la ele în casă, iar sexul părea un act asupra căruia doar bărbații aveau control și de care doar ei se puteau bucura. Dar era o componentă importantă a unei relații, judecam eu, așa că atunci când Andrei mi-a spus că vrea să reluăm relația și mi-a cerut să mă culc cu el, nu mi s-a părut nimic anormal.
Nici măcar faptul că urma să ne împăcăm doar dacă eu acceptam să facem sex înainte ca el să pună capăt relației cu Iulia, iubita lui, cu care avea, spunea el, o „relație completă”.
Pe 25 aprilie 2009, la aproape două luni după ce am împlinit 16 ani, am mers acasă la Andrei și ne-am oprit, cu lanternele telefonului aprinse, în camera bunică-sii, plină de plăpumi și carpete țărănești. Era groaznic de frig și trebuia să facem sex într-o liniște perfectă, cu lumina stinsă, ca nu cumva să trezim pe cineva din casă.
