Părinții mei se certau ba de teamă că o să fac sex, ba pentru că începusem să o apăr pe mama. Mă simțeam singură și neînțeleasă.
Nu puteam să-l văd, nu știam ce vrea ori ce urmează să facă și nu mi se părea nimic plăcut în ceea ce trăiam. Mă durea, lucru de care eram pregătită, dar nu asta era problema. Nici frigul, nici întunericul, ci cât de impersonal era totul. Când s-a oprit, aproape c-am răsuflat ușurată. Cu toate astea, eram fericită că-mi respectasem promisiunea și că aveam să-l recuperez. A doua zi, am așteptat un semn de la el, care a venit abia seara. Mi-a scris un mesaj care suna cam așa:
„Mădă, îmi pare rău, dar eu am decis să rămân cu Iuli. Sper că putem rămâne prieteni.”
Îmi furase o experiență de care ar fi trebuit să mă bucur. Mă simțeam stricată, descompusă, cu părți din mine aruncate în toate colțurile lumii și mă gândeam că nu ar fi trebuit să ies pe ușă în seara aia. Chiar înainte să plec de acasă în acea zi, am simțit primul cutremur puternic pe care mi-l amintesc, de 5,3 grade. După cutremur, a urmat o furtună zgomotoasă și violentă, care făcea plopii de pe stradă să se îndoaie de parcă erau făcuți din plastilină. Aerul era plin de praf, iar pe șosea zăceau crengi și copaci rupți ori smulși direct din rădăcini.
Trebuia să fi fost atentă la semne.
Au urmat săptămâni în care Andrei a continuat să mă caute, deși era cu Iulia. Iar eu îi răspundeam și, mai mult de-atât, făceam tot ce-mi spunea. Îmi interzicea să dorm la prietenele mele, îmi spunea că nu vrea să ies în oraș după ore și el decidea cu cine pot să vorbesc și cu cine nu. Până când, de ziua unei prietene, l-am mințit și am rămas peste noapte la ea acasă. M-a sunat de peste 20 de ori și mi-a trimis vreo opt mesaje. Când i-am răspuns, a început să mă înjure, să-mi spună că-s o curvă, că el nu poate să aibă încredere în mine și că, dacă eram într-adevăr virgină, nu aș fi putut să îl mint.
De câte ori își dorea să mă facă să mă simt vinovată, juca aceeași carte: „Dacă erai virgină, mă ascultai”. Sexul trebuia să mă facă supusă lui. Și m-a făcut. Am început să plâng și să-l rog să mă ierte și am făcut asta minute în șir, până când mi-am dat seama că eu nu îi datoram explicații. I-am închis și vreme de vreo săptămână nu am primit niciun semn. Apoi, într-o seară, m-a rugat să îl ajut cu câteva hârtii, pentru că „doar eu aveam imprimantă”. Nici atunci nu am știut să spun nu, așa că am ieșit să-i dau hârtiile și-am vrut să plec, dar m-a oprit și a început să-mi vorbească despre noi. Mi-a zis că s-a despărțit de Iulia și că mă iubește, că-i pare rău. Atunci aș fi fost suficient de puternică să îl resping, dar nu am făcut-o.
Prima dată când am ieșit împreună la discoteca din sat, Iulia era acolo. Avea părul îndreptat, prins ordonat, era machiată natural și purta o rochie roșie, cu-n iz școlăresc, disciplinat. Mereu mi se păruse frumoasă, cuminte, delicată, prea bună pentru el. Când ne-a văzut împreună, a început să plângă. M-am simțit îngrozitor, pentru că știam că suferă din cauza mea, așa că am urmărit-o cu privirea mai toată seara. La un moment dat, mi-am dat seama că nu mai e înăuntru și tot atunci am observat că și Andrei dispăruse. Am ieșit afară și, pe culoarul care dădea spre baie, Iulia și Andrei discutau, iar ea plângea. Când m-a văzut, Andrei s-a înroșit de furie, m-a smucit de braț și m-a întrebat dacă merg cu el sau rămân cu ea.
„Dacă rămâi, nu mai ai ce discuta cu mine.”
Am rămas cu ea și, printre lacrimi, Iulia mi-a spus că a făcut sex pentru prima dată cu Andrei pe 2 mai, de ziua lui, așa cum îi promisese. Apoi, din senin, el a părăsit-o și s-a întors la mine. Am rămas amândouă pe culoarul ăla friguros și împuțit, am luat-o în brațe și am lăsat-o să plângă. Nu prea știam cum să reacționez, ce sa fac, ce să simt, dar i-am povestit cum Andrei îmi făcuse același lucru. În mai puțin de două săptămâni ne furase amândurora o experiență valoroasă, care avea să ne influențeze toate relațiile viitoare.
Chiar și-așa, nu l-am părăsit pe Andrei. Am continuat relația vreme de cinci ani, am făcut sex și a doua, și a treia, și a patra oară, apoi nu am mai numărat. Mă jignea, mă înșela, nu îmi răspundea la telefon cu zilele și mă durea fizic tot ce-mi făcea, dar nu puteam să spun „gata, e de ajuns”. Respectul de sine a fost, la fel ca sexul, o noțiune extraterestră în copilăria mea.
Deseori folosea sexul, care nu era o experiență plăcută pentru mine, ca obiect de șantaj. Îmi amintesc cum într-o seară mi-a spus că trebuie să ne vedem. Eram supărată, pentru că nu reușisem să dau de el toată ziua, și i-am spus că nu vreau să-l văd, darămite să fac sex cu el. Mi-a răspuns că de-aia suntem împreună și că, dacă îl refuz, o să caute asta în altă parte, lucru care m-a făcut să-i fac pe plac, cu speranța c-o să-și ceară scuze și-o să depășim noi și asta. A pornit mașina fără să scoată vreun cuvânt și a condus până în capătul celei mai întunecate străzi din sat. A oprit, ne-am dezbrăcat și am făcut sex. Nu am vorbit, nu m-am mișcat, doar am stat acolo, lividă, cu mintea goală, plânsă, și mi-am făcut datoria de iubită.
La final, ne-am îmbrăcat repede și tăcut. Când am ajuns în fața porții mele, mi-a spus că vrea să ne despărțim. Nu mă comportasem cum trebuia, încălcasem condițiile înțelegerii noastre, așa că el avea toate motivele să se despartă de mine. „Ăla e sex? Eu cum să mă simt bine când tu stai și plângi ca proasta?”
Atunci i-am spus, printre țipete și lacrimi, că nu-i corect ce-mi face și că nu o să cobor din mașină până nu-mi promite că nu o să se mai poarte așa. Știam că o promisiune din partea lui nu valorează nimic, dar trăgeam de timp pentru că nu eram pregătită să plec. I-am luat cheile mașinii, iar el m-a luat de păr și m-a izbit cu capul de bord, mi-a smuls cheile din mână și a pornit în trombă. „Dacă nu vrei să cobori la tine acasă, te las pe câmp, proasta dracu’ ce ești!”. Și s-a făcut întuneric.
M-am trezit întinsă pe jos, pe un drum pietruit. Andrei mă ținea în brațe și plângea, îmi spunea că îi pare rău, că mă iubește și că nu o să-mi mai facă rău vreodată. Dar nimic nu s-a schimbat. Iar eu, exact ca mama, am rămas, l-am iubit și l-am iertat.
M-am despărțit de Andrei înainte de Bac. Urma să plec la facultate, lucru cu care el nu era de acord, pentru că în București aș fi ajuns o curvă. În ciuda lucrurilor pentru care ani la rând mi-am judecat părinții, știu că au făcut întotdeuna tot ce le-a stat în putere ca eu și fratele meu să avem șanse mai bune în viață decât au avut ei. M-au transferat de la școala din sat la o școală bună din oraș, convinși că un mediu școlar urban m-ar fi ambiționat și m-ar fi ajutat să cresc altfel, mai armonios. Deși niciodată nu am fost o familie înstărită, în clasa a V-a au angajat un șofer care trebuia să mă ducă la școală și să mă aducă înapoi acasă în siguranță, pentru că nu cunoșteam orașul.
Cât despre Andrei, știam că nu îmi doresc o viață alături de el, dar nu știam cum să mă opresc. Apoi, deodată, m-am oprit.
Într-o zi, mă pregăteam să ies în oraș cu un grup de prieteni comuni, când m-a sunat nervos și m-a amenințat că dacă ies o să vină după mine și o să mă calce în picioare în fața tuturor. I-am spus că o să merg oricum, iar conversația s-a încheiat. Am ieșit, dar nu m-am bucurat vreo clipă de ieșire, pentru că mi-era frică. Andrei venise să facă ce-mi promisese. L-au oprit prietenii noștri când s-a năpustit să mă lovească, așa că a luat un pahar de pe masă și a aruncat berea din el pe mine. Apoi, printre injurii, m-a scuipat și mi-a aruncat în față o țigară încă aprinsă. În tot timpul ăsta, îmi țiuiau urechile și mi-era teamă că, dacă o să deschid gura, nodul din gât o să se transforme într-un plâns din care nu o să mă pot opri vreodată. Când a încetat să mă înjure, m-am îndepărtat și am vomitat.
Seara m-a sunat insistent. I-am răspuns și îmi spunea ba că mă
iubește și că vrea să fim împreună, ba că sunt o curvă ordinară. „Ieși măcar să-ți dau o palmă, să mă liniștesc, că altfel vin și-ți iau porțile pe capotă.” I-am spus că nu are decât să facă ce vrea și i-am închis telefonul. A continuat să mă caute o vreme, apoi a terminat și el.
După Andrei nu am suportat ideea de a lăsa pe altcineva să mă atingă. Apoi, în vacanța de vară de după primul an de facultate, am vrut să-mi dovedesc că sexul nu îi dă unui bărbat putere absolută asupra mea. Eram la un chef cu niște prieteni când l-am cunoscut pe Cătălin. Venea direct de la înmormântarea lui taică-su, de care nu fusese vreodată foarte apropiat. Și astăzi, asta e tot ce știu despre el.
În seara aia, am făcut sex. Nu m-am gândit, doar mi-am lăsat corpul acolo, cu ochii închiși, iar mintea mi-am dus-o în altă parte. Când și când deschideam ochii, apoi îi închideam la loc. Mi se făcea greață când îi vedeam conturul capului, gâtul și umerii, în întuneric, mișcându-se ritmic deasupra mea. Când totul s-a sfârșit, m-am îmbrăcat și am ieșit repede din cameră. Îmi câștigasem libertatea emoțională printr-o partidă de sex care mă făcuse să simt un amestec ciudat între dezgust și mândrie.
În al doilea an de facultate, obișnuiam să petrec mult timp în trei cluburi din București, în care se învârteau cam aceiași oameni. Ieșeam de vreo trei ori pe săptămână, iar în ziua următoare ajungeam în redacția ziarului la care lucram cu machiajul întins și cu niște cearcăne maronii care mă făceau să par bolnavă. Uneori dansam cu prietenele mele, alteori mă sărutam cu bărbați amețiți care îmi cuprindeau talia în drumul de maximum șase metri de la budă la bar. Le spuneam că mă cheamă Maria sau Anemona și apoi mă făceam pierdută. Așa percepeam pe-atunci independența emoțională: ca pe-un șir neîntrerupt de experiențe erotice care mă ajutau să simt că dețin controlul.
Acolo l-am cunoscut pe Liviu. Avea vreo 26 de ani, locuia cu
părinții, dar m-a chemat la el când ai lui erau plecați. Camera lui mică, cu pereții albaștri, mobila maro care înconjura patul până sus, pe perete, și biroul aglomerat de chestii de gaming îmi aminteau de filmul The 40-Year-Old Virgin.
După câteva glume și discuții, am început să ne uităm la Gadjo Dilo, iar eu am început să-l sărut și să-i ridic tricoul. L-am mângâiat pe piept și mi-am plimbat degetele ușor pe linia boxerilor, de la un capăt la altul. Liviu s-a ridicat, m-a apucat de talie și m-a izbit de peretele din fața patului, iar câteva minute mai târziu făceam sex pe ritmuri de acordeon în camera lui de adolescent bătrân. În jumătatea de an în care ne-am întâlnit regulat, mi-am întins sexualitatea în toate direcțiile, cum întinzi o gumă de mestecat deja înmuiată de salivă. Liviu m-a făcut să-mi dau seama că nu trebuie să fii îndrăgostit ca să te bucuri de sex.
Întâlnirile noastre au încetat gradual pe măsură ce am început să petrec timp cu Sergiu. Pe el l-am cunoscut în 2013, în redacția în care lucram amândoi, iar după muncă mergeam ori în Șurubelnița, o crâșmă în care aveai reducere la bere dacă erai student, ori pe trotuarul din stația tramvaiului 16 de pe Armand Călinescu, lângă un petec de gazon și o fântână arteziană. Ana, iubita lui, era plecată pe timpul verii din București, așa că pe el nu-l aștepta nimeni acasă, iar pe mine ceva mă ținea în loc.