Nu am vrut niciodata sa ma cauti. Stiu ca inca-ti amintesti de mine. Si eu imi mai amintesc. Sporadic. Vag. Imi amintesc de tine si te blestem zambind. Ai fost cea mai buna greseala pe care am putut sa o fac vreodata.
Ating suflete si simt cum vibreaza. L-am simtit si pe al tau. Nu rezonam la fel. Corpurile noastre o faceau, dar sufletele mereu au ramas in urma. Imi placea cum dadeai hainele jos de mine, dar uram cum imi disecai sufletul. Adoram cum se mulau saruturile tale pe spatele meu, dar uram felul in care imi calcai pe inima. Inca-ti mai simt atingerea de-a lungul gatului si inca te urasc pentru cum imi transai sufletu-n doua.
M-ai invatat sa inchid usi cu zambetul pe buze. M-ai invatat sa schitez vise si sa prabusesc suflete. M-ai abandonat in iad fortandu-ma sa-i poruncesc diavolului sa-mi deschida usa supus. Era prea mult, chiar si pentru el. Nimeni nu-si doreste ca furtuna sa tina la infinit. Toti vor liniste, iar eu sunt un haos.
M-ai invatat ca dupa seductie, urmatorul pas e distrugerea. M-ai invatat ca dupa batalii raman ruine. M-ai invatat ca dragostea e cel mai bun motiv pentru a porni un razboi. Singura mea arma era zambetul. Si cu toate astea fortaretele picau una cate una. Din pacate eu sunt o nomada. Ce nevoie am de ziduri cand imi place desertul?
