Ma uit prin dressing. Devine anost: negru, gri si cateva pete de culoare ratacite intr-un decor nepotrivit. Aleg o rochie. Dreapta, stramta si neagra. Nu e ca si cum as avea prea multe posibilitati. Imi cremuiesc trupul si ma invalui intr-un miros dulce. Sunt atat de amara incat ma deranjeaza. Imi place sa-mi simt pielea fina, dressul alunecand usor, rochia mangaindu-mi corpul si tocurile dandu-mi aripi. Ce-mi pot dori mai mult? Acelasi parfum dulce, acelasi ruj rosu, unghii in ton si codite care-mi contureaza fin ochii. Azi nu-mi pasa de lume. Imi pasa de mine.
Cafeneaua spatioasa, un latte machiatto care se odihneste intr-un pahar, si fumul tigarii dansand stingher in jurul meu.
Am imprastiat amintiri amare vanzand cuvinte dulci. Simteam oamenii care mi-ar fi adus si luna, simteam oamenii care ar fi facut si pamantul sa stea in loc pentru mine. Eu nu mi-am dorit luna, nu mi-am dorit nici sa opresc timpul. Imi doream sa fur clipe timpului.
E-atat de ciudat cat e de frumoasa toamna. As vrea sa fie mereu toamna. Imi ingheata sufletul, totul in jurul meu isi pierde viata, iar eu ma simt mai vie ca oricand. Considerai ca-i rautate din partea mea ca-i faceam pe altii sa sufere, inclusiv pe tine. Asezam oameni in genunchi la fel de usor pe cat respiram. Vindeam vise la fel cum iti cumparai tu cola de la magazinul din colt. Toate astea fara vreun regret, toate astea fara sa-mi pese, ba chiar zambeam si mi se putea citi in ochi satisfactia.
Ii simtisem prezenta langa mine. Un el inalt, bine facut, brunet si foarte zambitor.
-Pot lua un loc?
-Sigur, tocmai plecam.
Am zambit frumos si dusa am fost.
