Am praf pe suflet si ruj pe buze. Iti zambesc si te doresc o noapte. Noi nu vrem sa ramanem in acelasi loc. Noi stim ca promisiunile nu au nici un rost si ca iubirea e lipsita de logica. Noi stim ca cele mai sincere dorinte se rostesc cand se stinge lumina.
Ne iubim temporar cu orele si uitam de noi. Uitam de noi, uitam de lume, uitam de ganduri nespuse si regrete permanente. Ne potrivim perfect dar nu unul cu celalalt. Permanent nu e niciodata permanent, noaptea se transforma-n zi, dorintele se transforma in fantezii, iar noi uitam unul de celalalt.
In miezul zilei iti mai amintesti doar zambetul de la miezul noptii. Imi simti parfumul pe camasa ta si-ti aduci aminte cum imi desfaceai rochia. Auzi si-acum sunetul tocurilor cand paseam apasat sa-ti deschid usa si inca mai tanjesti dupa gustul scotchului gustat din gura mea.
Dragul meu camasa ta nu a stat niciodata pe tine cum se aseaza pe mine. Noi nu am prins un rasarit impreuna, dar avem intiparite pe retina zeci de apusuri privite dintr-un balcon acum parasit. Nu mai avem timp si stim ca nici unul nu poate oferi mai mult de-atat. Eu pentru ca nu pot, tu pentru ca nu vrei.
In ceata diminetii revenim la ceea ce suntem. Doi oameni defecti, ce ofera trandafiri doar la inmormantari si zambete doar cand stingem lumina. Ne-am gasi intr-o mare de oameni, dar tot nu am ramane amandoi. Regasirea noastra rutinala isi bate joc de timp. Nu ne putem uita, nu putem renunta unul la celalalt si nu vom ramane niciodata unul cu celalalt.
