Camera era luminată doar de lumina roșie slabă a lămpii din colț. Aerul mirosea a piele, a ceară și a excitare reținută.
El stătea în genunchi pe podeaua rece, complet gol, cu mâinile legate la spate cu cătușe moi de piele. Capul plecat, respirația deja agitată. Eu stăteam în fața lui, îmbrăcată într-un body negru din latex care îmi scotea în evidență fiecare curbă, cu cizme înalte până la coapsă și cravașa lungă, subțire, din piele neagră, balansându-se ușor în mâna mea dreaptă.
„Astăzi ai fost un băiat foarte obraznic,” am spus cu voce calmă, dar fermă. „Ai întârziat la sesiune. Ai vorbit fără să ți se permită. Și, cel mai grav… te-ai atins fără permisiunea mea.”
El a tremurat ușor, dar nu a ridicat privirea. Știa regulile.
„Pentru fiecare greșeală – câte o lovitură. În total… doisprezece. Ai înțeles?”
„Da, Doamnă,” a șoptit el cu voce tremurândă.
„Numără-le cu voce tare. Și mulțumește-mi după fiecare.”
Am făcut un pas lateral și am ridicat cravașa. Aerul a șuierat scurt înainte ca prima lovitură să cadă exact pe fundul lui ridicat – un sunet sec, ascuțit.
„Unu… Mulțumesc, Doamnă,” a gemut el.
A doua a venit imediat după, puțin mai jos, lăsând o dâră roșie fină.
„Doi… Mulțumesc, Doamnă.”
Lovitura a treia a fost mai puternică. El a icnit și corpul i s-a arcuit înainte.
„Trei… ah… Mulțumesc, Doamnă.”
Am continuat calm, ritmic. La fiecare lovitură, cravașa lăsa o urmă roșie proaspătă pe pielea lui albă. La a cincea, respirația lui devenise deja grea, gemetele mai adânci. La a șaptea, picioarele începuseră să-i tremure vizibil.
„Șapte… Mulțumesc… Doamnă…”
La a opta lovitură, am lovit mai jos, aproape de coapse. El a scos un geamăt mai lung, aproape un suspin.
„Opt… Mulțumesc, Doamnă.”
M-am oprit o secundă, am mângâiat ușor cu palma urmele roșii, simțind cum pielea lui ardea. Apoi am lovit din nou, de data asta cu mai multă forță. Cravașa a șuierat puternic.
„Nouă!” a strigat el, vocea rupându-i-se. „Mulțumesc, Doamnă!”
La a zecea, lacrimile începuseră să-i curgă pe obraji, dar cocoșul lui era dur ca piatra, ridicat și pulsând, cu o picătură clară de pre-sperma atârnând de vârf.
„Zece… Mulțumesc… Doamnă…”
A unsprezecea a fost cea mai dură până atunci. El a urlat scurt și s-a arcuit violent.
„Unsprezece! Mulțumesc, Doamnă!”
Am făcut un pas înapoi, am ridicat cravașa sus și am așteptat câteva secunde lungi, lăsându-l să simtă anticipația. Apoi am lovit cu toată precizia și forța – ultima, cea mai puternică.
„DOISPREZECE!” a țipat el, corpul zguduindu-se. „Mulțumesc… Mulțumesc, Doamnă!”
Am lăsat cravașa deoparte și m-am apropiat. Am prins cu o mână părul lui ud de transpirație și i-am ridicat capul, forțându-l să mă privească în ochi. Fața lui era roșie, ochii umezi, dar plini de o supunere totală și de dorință pură.
„Bun băiat,” am șoptit eu, trecându-mi degetul mare peste buzele lui tremurânde. „Acum uită-te cât de ud ești.”
Cu cealaltă mână i-am atins ușor cocoșul. Era fierbinte, tare și zvâcnea disperat. O singură atingere ușoară l-a făcut să geamă patetic.
„Vrei să te las să termini?” am întrebat cu un zâmbet crud.
„Da, Doamnă… vă rog…”
„Atunci o să te fac să te rogi frumos pentru asta.”
El a înghițit greu, cu fundul încă arzând de la cele 12 lovituri de cravașă, și a șoptit cu voce frântă:
„Vă rog, Doamnă… lăsați-mă să termin… sunt al dumneavoastră.”
